Ziua Mondială a Sănătății se sărbătoreşte anul acesta cu genericul: “Acoperirea universală cu servicii de bază de sănătate”, ce reflectă obiectivul numărul 1 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Oamenii trebuie să beneficieze de îngrijirile de care au nevoie atunci când au nevoie și acolo unde locuiesc. Dar atât în lume, cât și în Moldova mulți, încă foarte mulți oameni sunt forțați să aleagă între sănătate și cheltuielile zilnice, așa ca hrană, îmbrăcăminte, cheltuieli de întreținere a casei, etc.
Evenimentul de Ziua Mondială a Sănătăţii a fost organizat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Universitatea de Medicină “N.Testemiţanu” şi în mod deosebit s-au evidenţiat nursele care au fost foarte active: IMSP Institutul de Medicină Urgentă, Clinica Universitară, IMSP Clinica de Cardiologie, IMSP Spitalul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, IMSP Institutul Mamei şi Copilului, IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii Nr.1, IMSP Spitalul Clinic Militar Central, IMSP AMT Buiucani şi IMSP AMT Centru, IMSP Centrul de Sănătate Straşeni, IMSP Centrul de Sănătate Varniţa.
“A fi sănătos, e la modă!” Emoții la maxim, energie pozitivă, zâmbete și voie bună. Ziua Mondiala a Sănătății nu are vârstă, la acest eveniment au participat și cei mici, unde au fost foarte activi participând la Lanţul Solidarităţii în jurul havuzului. Cei prezenţi la eveniment au avut ocazia să-şi măsoare pulsul, tensiunea aterială, să-şi aprecieze greutatatea corporală, glucoza în sânge, colesterolul şi să primească sfaturi de la medicii specialişti. Un interes deosebit şi de mare curiozitate a fost metoda nouă a spălatului pe mâni şi verificarea la aparatul cu laser.
Vă doresc mereu să staţi la straja sănătăţii şi să fiţi aşa de active cum aţi fost de 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii. Felicitări de Ziua Mondială a Sănătății, dragi colegi!