Category Archives: Conferince

IMG_9509

Asistenții medicali – o voce lider în sănătate pentru toţi!

De | Conferince

An de an, la 12 mai, celebrăm munca asistenţilor medicali, al căror rol în sistemul de sănătate este major. Ziua Internaţională a Asistentului Medical este sărbătorită în toată lumea, pentru a evidenţia rolul important al acestei categorii profesionale. 12 mai marchează ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale, considerată fondatoarea acestei profesii. Ea a înfiinţat prima şcoală de asistente medicale la Spitalul “Sf. Thomas” din Londra, în 1860.

Astăzi asistenții medicali reprezintă cea mai numeroasă categorie printre lucrătorii medicali. Acest lucru este de înțeles, deoarece ei efectuează cea mai mare parte din munca unei instituții medicale. Suntem o profesie – o profesie care merită respect și distincție. Vrem ca profesia noastră să fie scoasă din umbră, iar asistenții medicali să participle activ la luarea deciziilor, ca să poată transmite direct mesajele nurselor şi vocea lor să fie auzită.

Despre succesele obţinute dar şi despre problemele cu care se confruntă asistenții medicali s-a discutat în cadrul Conferinţei Naţionale consacrată Zilei Internaţionale a Asistenților Medicali, cu genericul “Nursele – o voce lider în sănătate pentru toți”, care a avut loc la Făleşti. Organizatorii evenimentului sunt Asociaţia de Nursing din RM, Consiliul raional Fălești, IMSP Spitalul raional Fălești și IMSP Centrul de Sănătate Fălești. Inaugurarea conferinței a avut loc cu melodiile ansamblului de violoniști din cadrul școlii de muzică și evoluarea ansamblului de dans “Favorit”. Cu un cuvânt de salut pentru asistenții medicali a venit Domnul Viorel Babii – președintele raionului, Domnul Iurie Osoianu – Directorul IMSP Spitalul raional și Doamna Nina Sciastlivîi – șef al IMSP Centrul de Sănătate Fălești. Lucrările conferinței naționale au continuat cu chestiuni privind sistemul de sănătate din Republica Moldova unde au raportat Doamna Elena Stempovscaia – președintele Asociației de Nursing din RM, Doamna Virginia Șalaru – vicedecan USMF ,,Nicolae Testemițanu”, Doamna Maria Munteanu – asistent universitar, catedra medicina de familie, vicepreședintele Asociației de Nursing din Moldova, Doamna Tatiana Dnestrean – expert în îngrijiri integrate, Proiectul “Viața Sănătoasă”, Doamna Mariana Negrean – director adjunct pentru instruirea practică CEMF “Raisa Pacalo”, Domnul Andrei Eșanu, Doamna Svetlana Nojac – reprezentant al Companiei ,,Nestle”.

Pentru merite deosebite în domeniul de sănătate, asistenții medicali au fost menționați cu diplome de onoare din partea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Federației Sindicale SĂNĂTATEA. Pentru publicul prezent la conferință au cântat surorile Osoianu, care au prezentat un frumos program artistic. Conferinţa Naţională a Asistenţilor Medicali de la Făleşti a fost una de neuitat. Am primit foarte multe mesaje de mulţumire, participanţii au rămas satisfăcuţi iar aşteptările au fost depăşite. Din numele tuturor asistenţilor medicali din republică aducem mulţumiri mari Comitetului organizatoric din raionul Făleşti și tuturor care s-au implicat nemijlocit la organizarea acestei conferințe.

Conferinţa Naţională este parte a unui număr mare de activităţi realizate în cadrul Campaniei “Nursing Now” printre care:

  1. Acţiuni de caritate – asistenții medicali de la două spitale de copii din municipiul Chişinău – IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii „V.Ignatenco” şi IMSP Spitalul Clinic Municipal pentru Copii Nr.1, care au organizat măsuri de caritate şi au ajutat două familii vulnerabile.
  2. Participarea la Concertul de Caritate „Mâinile care ajută sunt sfinte” pentru susţinerea îngrijirilor la domiciliu, (au participat 100 asistenți medicali)
  3. În instituţiile medicale au fost organizate flashmob-uri pentru susţinerea Campaniei Nursing Now”, câştigătorii acestui eveniment au fost: I loc – IMSP Institutul de Medicină Urgentă, II loc – IMSP Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, III loc – IMSP Clinica Stomatologică pentru Copii
  4. Concurs pentru „Cea mai bună asistentă medicală apreciată de către pacienţi” la nivel raional, republican, municipal și din asistenţa medicală primară. Câștigătorii sunt: Angela Vieru – IMSP Spitalul Raionul Glodeni, Vera Busuioc – IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Elena Roşca – IMSP Institutul Oncologic și Olga Aga – IMSP AMT Râşcani, mun. Chişinău
  5. Concurs fotografic din activitatea asistenților medicali: I loc – IMSP Institutul de Medicină Urgentă; II loc – IMSP Spitalul Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale şi IMSP Spitalul Clinic Republican; III loc – IMSP Institutul Mamei şi Copilului şi IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii Nr.1
  6. Un alt concurs a fost pentru cel mai bun eseu „Alegerea mea de a deveni asistent medicali” şi aici au fost scrise 118 eseuri. Toate eseurile au fost menţionate cu insigna „Pentru dăruire în profesie” iar eseurile au post publicate în cartea „File de aur din istoria asistenţilor medicali din RM”.

 

Felicităm din inimă toți asistenții medicali cu ocazia sărbătorii profesionale! Primiți cele mai sincere urări de bine! Norocul să vă însoțească mereu, iar visele să devină realitate! Vă dorim multă sănătate, pace și căldură în familiile dumneavoastră!

IMG_9509

Conferinţa Internaţională privind Controlul Tutunului 26-29 martie 2019

De | Conferince

În perioada 27-29 martie 2019, Asociaţia de Nursing din RM a participat la Conferinţa Internaţională privind Controlul Tutunului care s-a desfăşurat la Bucureşti, România. În total în cadrul conferinţei au participat 400 de participanți din 50 de țări. Programul a inclus 4 sesiuni,
150 de rezumate publicate în revista oficială ENSP “Prevenirea și renunţarea la tutun”. Din partea Asociaţiei de Nursing din RM au participat opt persoane. Prezentare raport în cadrul şedinţei plenare a avut Preşedintele ANRM, Elena Stmpovscaia, apoi s-a participat la workshop împreună cu Asociaţia de Nursing din România.

Consumul de tutun este una dintre cauzele de deces care pot fi prevenite. În secolul XX, consumul de tutun a ucis 100 de milioane de persoane. În 2015 mai mult de 1,1 miliard de oameni au fost fumători. Mai mult de 600.000 de persoane din care peste 25% copii vor deceda datorită expunerii la fumatul pasiv. Până în 2030, numărul total al deceselor provocate de consumul de tutun ar putea crește la 8 milioane de persoane anual.

În cadrul proiectului internaţional Centrul de Excelență a nurselor din Europa de est în controlul tutunului – formarea nurselor lideri în tratarea dependenței de tutun, Asociaţia de Nursing din RM a realizat un şir de activităţi de combatere a fumatului: workshopuri – 312 participanţi, flashmoburi – 100 participanţi, informarea despre activităţile proiectului – 254 persoane, conferinţe naţionale – 3 la care au participat – 805 participanţi, evenimente publice – 104 participanţi, seminare pentru studenţi – 189 şi seminare pentru asistenţii medicali de familie – 340.

Probleme şi dificultăţi

  • Lipsa unei baze de date statistice la nivel de ţară
  • Lipsa de cunoştinţe în tehnologii informaţionale de către asistentele medicale
  • Lipsa de acces la calculatoare şi internet în prealabil la nivel de comunitate în sectarul rural
  • Piedici şi presiuni din partea industriei tutunului

Lecţii învăţate

  • Experienţă internaţională în formarea liderilor puternici şi combaterea fumatului
  • Obtinerea unor competente de lider la nivel european
  • Crerea de exemple de bune-practici în care munca realizată anterior, bună, corectă, valoroasă, să fie exploatată la maximum în proiectele viitoare;
  • Curajul şi increderea de a aplica si pentru alte programe de finantare

Concluzii

  • Experienţă internaţională în formarea liderilor puternici şi combaterea fumatului
  • Obtinerea unor competente de lider la nivel european
  • Crerea de exemple de bune-practici în care munca realizată anterior, bună, corectă, valoroasă, să fie exploatată la maximum în proiectele viitoare;
  • Curajul şi increderea de a aplica si pentru alte programe de finantare
  • Fumatul este factorul de risc major care afectează grav starea de sănătate
  • Conștientizarea necesității renunțării la fumat – un factor important de succes
  • Dependența de nicotină este o boală, nu un obicei, și necesită tratament.

IMG_9509

CONFERINTA FINALĂ 27 aprilie 2018

De | Conferince

Chisinau, April 27, 2018 – the final conference “Social Workers in Collaboration for Social Change in Eastern Neighborhood Countries”, highlighted the achieved results under the project and discussed the implications for the development and improvement of social assistance through intersectoral cooperation at community level.

We express our gratitude for the support of the European Union, the Austrian Development Cooperation, Hilfswerk Austria International and the associations that have committed themselves through the implemented activities to support vulnerable groups and strengthening families in risk situations. We also thank the associations in the Republic of Moldova who have implemented community-based projects and have achieved remarkable successes.

At the conference participated representatives from Hilfswerk Austria International in the Republic of Moldova, the Red Cross organization, Mayors from the Calarasi and Orhei districts, Local Councilors, Chiefs of Social Assistance Departments, representatives of the National Council of Non-Governmental Organizations from different regions of the republic, beneficiaries, etc.

Key results of the project:

Associations as competence centers for state and private actors in the social sphere:

  • Development of 4 strategic documents and operational plans
  • Development of 4 fundraising strategies
  • Organization of 2 study visits (Georgia and Austria)
  • Organization of 24-day training
  • Improvement of information services: newsletter, web page, mass media
  • Organization of systematic meetings with members
  • Empowering 10,500 members of the Associations
  • Acquiring 471 new members within the associations

Associations as advocates for reform and social justice:

Georgia / Armenia: Developing the Social Worker Profession Concept, Active Contribution to Project Law in the Social Field

Moldova: Developing and approving the concept of inter-sectoral cooperation in the provision of home care services

Azerbaijan: Evaluating academic education in the social field in Azerbaijan

Dialogues with stakeholders: 37 conferences / round tables

16 considered concepts in the decision-making process

Activities carried out within the project by NARM:

  1. a) Achievement of the OCAT study
  2. b) Creating the database of social NGOs
  3. c) Development of the Strategy and Action Plan
  4. d) Visiting exchanges in Vienna – Austria and Tbilisi – Georgia
  5. e) Development of the web page
  6. f) Elaboration of the concept of intersectoral cooperation in home care
  7. g) Elaborating the Fundraising Strategy
  • Workshop in partnership with Hilsfwerk International, Austria “Developing strategic organizational capacity and strengthening health-care services at home” 6-7 April 2016
  • Workshop “Development and sustainable financing of home care services”, Moderator: Iaşan Liliana, Vice Minister 05.10.2017
  • Workshop “Developing the concept of costs for home medical care services”, Moderator: Dumbrăveanu Viorica, Deputy Minister, 06.10.18
  • Workshop “Sustainable Development and Financing of Health Care at Home”, Moderator: Zatîc Tatiana, 13 November 2017
  • Workshop “Developing the Concept of Hospice Home Care” Moderator: Dumbrăveanu Viorica, Vice Minister, 1 December 2018

Training with network members

  • Professionalization of social workers in the Republic of Moldova
  • Mechanisms of intersectoral cooperation, Viorica Dumbrăveanu
  • Intersectoral cooperation in the field of home care in the Republic of Moldova, Angela Chirilov
  • Accreditation of social service providers
  • Practical recommendations for the accreditation of social care providers at home, A. Chirilov, 02.12.17
  • Self-assessment / evaluation sheet of the social care service at home
  • Project management, Mariana Buruiana

Sub-Grant Project:

  1. “Improving the family protection and preservation at local level by developing community advocacy capacities”, implemented by the Moldovan Christian Aid.
  2. “Family Academy” – assistance and support for family consolidation, implemented by the Tighina Information Center, Căuşeni
  3. “Strengthening the interdisciplinary partnership for providing social services to families in risk situations”, implemented by the HUMANITAS Association
  4. The “Local Area Network – Intersectorial Intervention Model” implemented by the PHOENIX International Development and Cooperation Center

Achieved results:

Consolidated Families – 394

Trained specialists involved in family preservation – 516
Informed people – 3900
Volunteers – 457
Regions – 28
Local Networks Created – 19
Advocacy Campaigns – 9
Participants / beneficiaries – 3730
Intersectoral teams – 30
Workshops – 12 district workshops
Information seminars – 18
Training – 24
Psychological and Social Counseling Meetings – 93
Satisfaction questionnaires – 60
Round tables – 19
Summer camps – 129 children
Family Festival – 9 localities, 2900 participants

Visibility:
Radio Interviews – 16
Spot videos – 2
Brochures – 3160 copies
Social Guide – 6 00 copies
Leaflets – 150
Posters – 10 types
Newspaper publications: Newspaper – 1108, Moldova Suverană – 2257, Adevărul – 97, Profit Magazine – 2600, NURSING Magazine – 1800
Press conferences – 2

IMG_9509

COMUNICAT DE PRESĂ

De | Conferince

Uniunea Europeană susţine profesionalizarea lucrătorilor sociali în țările parteneriatului estic

Conferința regională a proiectului finanțat de Uniunea Europeană “Lucrătorii sociali în colaborare pentru schimbări sociale” arată modul în care asistenții / lucrătorii sociali pot susține eficient grupurile vulnerabile din Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Moldova. Datorită proiectului, asociațiile de asistenți sociali și-au îmbunătățit capacitățile de a-și consolida cei 10.500 de membri, precum și 160 de organizații locale.

Tbilisi, 28 martie – în cadrul conferinței de încheiere a proiectului “Lucrătorii sociali în colaborare pentru schimbări sociale”, consorțiul proiectului a subliniat rezultatele obținute pe parcursul proiectului și a discutat implicațiile pentru dezvoltarea viitoare a profesiei asistentului / lucrătorului social în regiune.

Vorbind la deschiderea conferinței, Vincent Rey, șeful secției de cooperare a Delegației Uniunii Europene în Georgia, a declarat: “Mulțumită acestui proiect și sprijinului acordat de Uniunea Europeană, asociațiile locale de lucrători sociali și-au îmbunătățit și lărgit serviciile. Munca socială profesională și accesibilă este un instrument esențial pentru schimbarea socială pozitivă. Suntem mândri că susținem eforturile asociațiilor de asistenți sociali care se angajează să împuternicească grupurile vulnerabile și să întărească familiile din regiunile Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Moldova.”

Gerhard Schaumberger, șeful agenției austriece de dezvoltare din Georgia, a declarat: “Suntem mândri că am contribuit la consolidarea activității sociale profesionale în Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Moldova. Lucrătorii / Asistenţii sociali sunt membri critici ai societății care lucrează cu sârguință pentru a calma suferința și îmbunătăți viața oamenilor prin angajamentul lor de a promova schimbările sociale și de a le da putere oamenilor. Lucrătorii / Asistenţii sociali au un rol important în îmbunătățirea vieții celor care au cel mai mult nevoie de ele.

În cadrul sesiunii de deschidere, Nino Shatberashvili, președintele Asociației Asistenților Sociali din Georgia, a declarat: “Asistența socială este o profesie de sprijin – sprijină persoanele în realizarea drepturilor lor sociale și sprijină statutul într-o mare măsură în realizarea așteptărilor oamenilor, în ceea ce privește bunăstarea și îmbunătățirea standardelor lor de viață. Această profesie este foarte puternică, susține și transformă sistemele de bunăstare”.

Realizările proiectului

Pe lângă discutarea chestiunilor actuale privind reformele sociale și profesionalizarea activității sociale în regiune, au fost prezentate principalele rezultate și realizări ale proiectului “Lucrătorii sociali în colaborare pentru schimbări sociale.”

Asociațiile de asistenți sociali din Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Moldova și-au îmbunătățit capacitățile organizaționale, precum și serviciile sale de activități de informare către cei 10.500 de membri și suporteri, colaborând intens cu 160 de organizații locale, pentru a oferi servicii mai eficiente  pentru grupuri vulnerabile și, de asemenea, au dezvoltat și au implementat cu succes 16 concepte și lucrări profesionale noi privind îmbunătățirea standardelor, legi și reglementări în domeniul social.

În plus, au fost acordate 15 mini granturi către 24 de organizații locale ale ONG-urilor din Armenia, Georgia și Moldova, cu o sumă totală de 540.000 EUR și o sumă medie de 36.000 EUR. Granturile mici au acoperit 8 regiuni din Georgia, 5 regiuni din Armenia și 9 regiuni ale Moldovei. ONG-urile locale și-au sporit capacitățile precum și abilitățile în domeniul asistenței sociale și de prestare a serviciilor, cooperarea intersectorială cu alte părți interesate și împuternicirea grupurilor vulnerabile ale populației, în special a familiilor, de a contribui la consolidarea și păstrarea familiei. Programul de granturi mici a ajuns la aproximativ 3500 beneficiari direcți și părți interesate (asistenți sociali, reprezentanți ai ONG-urilor, autorități, mass-media, etc.) au stabilit 81 mecanisme de funcționare a cooperării inter-sectoriale la nivel local sau regional pentru o susţinere mai eficientă orientat familiilor și copiilor aflați în dificultate, elaborarea a 44 de manuale / broșuri / module de formare și realizarea  aproximativ a 200 de întâlniri de informare și măsuri de sensibilizare.

Datele cheie ale proiectului

Uniunea Europeană și Agenția Austriacă de Dezvoltare susțin proiectul “Lucrătorii sociali în colaborare pentru schimbări socială”. Acesta este implementat de către organizația austriacă “Hilfswerk International”, în colaborare cu Asociația Asistenților Sociali din Georgia (GASW), Asociația Asistenților Sociali din Armenia (AASW), Asociația Publică a Asistenței Sociale din Azerbaidjan (ASWPU) și Asociația de Nursing din Republica Moldova (NARM) în perioada august 2015 – mai 2018, cu un buget total de 1.079.413 EUR.

Scopul principal al proiectului a fost de a contribui la bunăstarea socială a grupurilor vulnerabile, la o mai mare justiție socială și schimbare socială prin dezvoltarea și consolidarea conceptului de acces social la cele patru țări participante în cadrul proiectului.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:

Nicole Maria Bauer
Hilfswerk International, director regional Caucazul de Sud
Email: nicole.bauer@hwa.or.at

Nino Shatberashvili

Asociația Asistenților Sociali din Georgia, președinte
Telefon: + 995 32 239 00 71
Email: nino.sh@gasw.org

Tamriko Mikadze
Ofițer de presă și informare, Delegația Uniunii Europene în Georgia
Telefon: +995 32 2943763

Email: tamriko.mikadze@eeas.europa.eu

 

Pentru a vizualiza informația deplină faceți click aici.