ALEGEREA MEA

 
 

Stegarescu_RaisaRaisa Stegărescu-Muntean,
Asistent medical principal
IMSP Spitalul de Boli Infecţioase “Toma Ciorbă”

 

Atunci când suntem mici, vedem lumea și viața în dimensiuni mai mari, mai interesante. Totul pare mult mai dinamic, mai frumos, ba chiar mai promițător. Acest fapt ne motivează să începem să visăm chiar de mici copii, iar gândul Cînd o să cresc mare, o să devin cosmonaut, actriță, inginer, ….”, ne ambiționează și mai mult, până găsim acel vis care rămâne a fi la fel de emoționant chiar și după trecerea anilor.

În copilăria mea, în anii 1965-1975, lucrurile erau mult mai simple, mult mai adevărate, mai pline de natură și distracție. Îmi plăcea mult să citesc, să învăț lucruri noi, astfel m-am îndrăgostit de şcoală și ea de mine.  Mi-a plăcut matematica, credeam că devin un bun economist, ba chiar eram aproape sigură că voi îmbrățişa această meserie, dar viața ne aduce întotdeauna în fața experiențelor care ne sunt cele mai potrivite. Astfel, în vara aului 1979, după absolvirea clasei a 9-a din satul natal Cucuruzeni, viața m-a adus direct în fața Școlii de Medicină din orașul Orhei, așa că, și de această dată, școala m-a ales pe mine.

Am fost admisă din prima etapă, întrucât fusesem o elevă eminentă, sârguincioasă și mereu atentă la detalii. Cu aceeași responsabilitate față de carte și motivație de a ajunge un bun profesionist, am continuat a mă bucura, mai apoi, de rezultate frumoase și în anii studenției. Pot spune cu certitudine că dragostea pentru un anumit domeniu te face să depui un triplu efort, însă, atunci când știi că de munca și atenția ta ar putea depinde, eventual, starea de sănătate a altor persoane, devii dedicat în totalitate studiilor și profesiei. Nu au fost foarte dificile studiile la medicină, întrucât pasiunea pentru domeniu creștea zilnic tot mai mult, iar astfel greutățile meseriei trec pe planul doi, dar nici nu aș putea admite că a fost ușor. Ba chiar din contra, se studia foarte mult și fiecare zi te făcea tot mai responsabil față de profesia ce urmează să o practici. A fost o experiență plină de emoții, muncă și răbdare, dar și care a știut să îi motiveze pe cei care își doreau cu adevărat să devină buni specialiști.

Dacă la o vârstă fragedă suntem puși în circumstanțele alegerii viitoarei profesii, subconștientul încă nu realizează importanța acestui lucru și cât de mult ne poate forma în totalitate, atât ca personalitate, cât și ca specialist. Tocmai din acest motiv, dragostea față de meserie trebuie să fie resimțită și dezvoltată încă de pe băncile instituțiilor de învățământ. Anume prin educația și perseverența pe care o dobândești în studenție, se formează așa-zisa ”coloana vertebrală” în viitor ca specialist, fapt care l-am simțit în timpul studiilor mele la Școala de Medicină din Orhei.

La absolvirea Școlii de Medicină în anul 1982, după cum tinerii specialiști erau ajutați să se încadreze în cîmpul muncii, am fost direcționată la IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, pe post de asistentă medicală. De atunci și până în prezent drumul meu ca specialist nu și-a schimbat instituția, dimpotrivă, aici am crescut profesionist, aici am trăit la intensitate maximă fiecare zi și noapte de gardă. Am trăit emoțional de toate, atât frică, cât și tristețe şi bucurii. Am fost cuprinsă zilnic de un amalgam de emoții, de care deseori mă întreb, oare cât poate duce inima unui om? Și le duce, le ține piept cu mândrie tuturor greutăților, mai ales când știi că ai o responsabilitate față de cei care te privesc de pe patul de spital cu o licărire aprinsă în ochi și așteaptă să le dai doar un semn ușor, un zâmbet în colțul buzelor care să le transmită că totul va fi bine.

Aproape toată activitatea mi-am desfăşurat-o și continuu să o desfășor în secția de Terapie Intensivă și Reanimare. Iar de cîțiva ani încununez munca de asistentă medicală principală în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Boli Infectioase „Toma Ciorbă”, astfel că toată experieța acumulată să îmi fie o temelie bună și în acest rol.

Deseori mi-am pus întrebarea, daca aș putea întoarce timpul înapoi pentru câteva clipe, exact în vara anului 1979, ce drum mi-ar lua picioarele? Iar răspunsul e același de fiecare dată, tot în fața dragostei pentru medicină și oameni aș fi ajuns. Indiferent de circumstanțe, știu că aș fi ales această profesie care, așa cum îmi spun cei din familia mea dragă, mi se potrivește de parcă m-aș fi născut în halat alb. Poate nu fiecare dintre noi știe sau simte ce profesie ar trebui să aleagă, însă cel mai important este să ne dăm mereu șansa de a încerca, de a vedea ce ni se potrivește, de a învăța din greșeli și de a crește. Iar, într-un final, vom găsi răspunsuri corecte pentru fiecare întrebare.

Au trecut câteva decenii de când viața mea merge mână în mână cu meseria aleasă, și totuși nu știu dacă există o profesie cu o mai mare responsabilitate și devotament. Fiecare pas, fiecare cuvânt spus sau decizie luată, își are prețul său. Acest fapt poate speria pe fiecare, întrucât responsabilitatea provoacă, deseori, nedumerire și teamă. Însă, a lucra în acest domeniu presupune a urma nu doar o profesie, ci mai mult decât atât, o vocație. Iar satisfacția și bucuria pe care o trăiești atunci când știi că ai putut ajuta pe cineva, că ai ameliorat durerea pacienților și ai alungat teama numeroaselor familii, sunt niște sentimente pe care nu le poți descrie în cuvinte. Astfel, fiecare noapte de gardă și fiecare secundă în care practici medicina, își capătă rostul. Consider că în acest domeniu trebuie să activeze doar oameni cu o responsabilitate maximă, profesionalism și dezvoltare continuă. Iar statul trebuie să acorde o mare atenţie anume medicinii și educației viitorilor specialiști, întrucât această vocație nu își va pierde niciodată din importanță.

Alegerea profesiei trebuie să vină din inimă și doar prin constiința proprie, indiferent de vârstă, etnie sau statut social. Odată ce ai îmbrăcat pe merit halatul alb, primești și încrederea din partea oamenilor – un fenomen cu o adevărată valoare.

 

Pentru a descărca documentul click aici.