Nursing-2019-(652)

Asistenții medicali – o voce lider în sănătate pentru toţi!

By | Conferinte, Noutati | No Comments

An de an, la 12 mai, celebrăm munca asistenţilor medicali, al căror rol în sistemul de sănătate este major. Ziua Internaţională a Asistentului Medical este sărbătorită în toată lumea, pentru a evidenţia rolul important al acestei categorii profesionale. 12 mai marchează ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale, considerată fondatoarea acestei profesii. Ea a înfiinţat prima şcoală de asistente medicale la Spitalul “Sf. Thomas” din Londra, în 1860.

Astăzi asistenții medicali reprezintă cea mai numeroasă categorie printre lucrătorii medicali. Acest lucru este de înțeles, deoarece ei efectuează cea mai mare parte din munca unei instituții medicale. Suntem o profesie – o profesie care merită respect și distincție. Vrem ca profesia noastră să fie scoasă din umbră, iar asistenții medicali să participle activ la luarea deciziilor, ca să poată transmite direct mesajele nurselor şi vocea lor să fie auzită.

Despre succesele obţinute dar şi despre problemele cu care se confruntă asistenții medicali s-a discutat în cadrul Conferinţei Naţionale consacrată Zilei Internaţionale a Asistenților Medicali, cu genericul “Nursele – o voce lider în sănătate pentru toți”, care a avut loc la Făleşti. Organizatorii evenimentului sunt Asociaţia de Nursing din RM, Consiliul raional Fălești, IMSP Spitalul raional Fălești și IMSP Centrul de Sănătate Fălești. Inaugurarea conferinței a avut loc cu melodiile ansamblului de violoniști din cadrul școlii de muzică și evoluarea ansamblului de dans “Favorit”. Cu un cuvânt de salut pentru asistenții medicali a venit Domnul Viorel Babii – președintele raionului, Domnul Iurie Osoianu – Directorul IMSP Spitalul raional și Doamna Nina Sciastlivîi – șef al IMSP Centrul de Sănătate Fălești. Lucrările conferinței naționale au continuat cu chestiuni privind sistemul de sănătate din Republica Moldova unde au raportat Doamna Elena Stempovscaia – președintele Asociației de Nursing din RM, Doamna Virginia Șalaru – vicedecan USMF ,,Nicolae Testemițanu”, Doamna Maria Munteanu – asistent universitar, catedra medicina de familie, vicepreședintele Asociației de Nursing din Moldova, Doamna Tatiana Dnestrean – expert în îngrijiri integrate, Proiectul “Viața Sănătoasă”, Doamna Mariana Negrean – director adjunct pentru instruirea practică CEMF “Raisa Pacalo”, Domnul Andrei Eșanu, Doamna Svetlana Nojac – reprezentant al Companiei ,,Nestle”.

Pentru merite deosebite în domeniul de sănătate, asistenții medicali au fost menționați cu diplome de onoare din partea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Federației Sindicale SĂNĂTATEA. Pentru publicul prezent la conferință au cântat surorile Osoianu, care au prezentat un frumos program artistic. Conferinţa Naţională a Asistenţilor Medicali de la Făleşti a fost una de neuitat. Am primit foarte multe mesaje de mulţumire, participanţii au rămas satisfăcuţi iar aşteptările au fost depăşite. Din numele tuturor asistenţilor medicali din republică aducem mulţumiri mari Comitetului organizatoric din raionul Făleşti și tuturor care s-au implicat nemijlocit la organizarea acestei conferințe.

Conferinţa Naţională este parte a unui număr mare de activităţi realizate în cadrul Campaniei “Nursing Now” printre care:

  1. Acţiuni de caritate – asistenții medicali de la două spitale de copii din municipiul Chişinău – IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii „V.Ignatenco” şi IMSP Spitalul Clinic Municipal pentru Copii Nr.1, care au organizat măsuri de caritate şi au ajutat două familii vulnerabile.
  2. Participarea la Concertul de Caritate „Mâinile care ajută sunt sfinte” pentru susţinerea îngrijirilor la domiciliu, (au participat 100 asistenți medicali)
  3. În instituţiile medicale au fost organizate flashmob-uri pentru susţinerea Campaniei Nursing Now”, câştigătorii acestui eveniment au fost: I loc – IMSP Institutul de Medicină Urgentă, II loc – IMSP Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, III loc – IMSP Clinica Stomatologică pentru Copii
  4. Concurs pentru „Cea mai bună asistentă medicală apreciată de către pacienţi” la nivel raional, republican, municipal și din asistenţa medicală primară. Câștigătorii sunt: Angela Vieru – IMSP Spitalul Raionul Glodeni, Vera Busuioc – IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Elena Roşca – IMSP Institutul Oncologic și Olga Aga – IMSP AMT Râşcani, mun. Chişinău
  5. Concurs fotografic din activitatea asistenților medicali: I loc – IMSP Institutul de Medicină Urgentă; II loc – IMSP Spitalul Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale şi IMSP Spitalul Clinic Republican; III loc – IMSP Institutul Mamei şi Copilului şi IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii Nr.1
  6. Un alt concurs a fost pentru cel mai bun eseu „Alegerea mea de a deveni asistent medicali” şi aici au fost scrise 118 eseuri. Toate eseurile au fost menţionate cu insigna „Pentru dăruire în profesie” iar eseurile au post publicate în cartea „File de aur din istoria asistenţilor medicali din RM”.

 

Felicităm din inimă toți asistenții medicali cu ocazia sărbătorii profesionale! Primiți cele mai sincere urări de bine! Norocul să vă însoțească mereu, iar visele să devină realitate! Vă dorim multă sănătate, pace și căldură în familiile dumneavoastră!

IMG_5163

Conferinţa Internaţională privind Controlul Tutunului 26-29 martie 2019

By | Conferinte | No Comments

În perioada 27-29 martie 2019, Asociaţia de Nursing din RM a participat la Conferinţa Internaţională privind Controlul Tutunului care s-a desfăşurat la Bucureşti, România. În total în cadrul conferinţei au participat 400 de participanți din 50 de țări. Programul a inclus 4 sesiuni,
150 de rezumate publicate în revista oficială ENSP “Prevenirea și renunţarea la tutun”. Din partea Asociaţiei de Nursing din RM au participat opt persoane. Prezentare raport în cadrul şedinţei plenare a avut Preşedintele ANRM, Elena Stmpovscaia, apoi s-a participat la workshop împreună cu Asociaţia de Nursing din România.

Consumul de tutun este una dintre cauzele de deces care pot fi prevenite. În secolul XX, consumul de tutun a ucis 100 de milioane de persoane. În 2015 mai mult de 1,1 miliard de oameni au fost fumători. Mai mult de 600.000 de persoane din care peste 25% copii vor deceda datorită expunerii la fumatul pasiv. Până în 2030, numărul total al deceselor provocate de consumul de tutun ar putea crește la 8 milioane de persoane anual.

În cadrul proiectului internaţional Centrul de Excelență a nurselor din Europa de est în controlul tutunului – formarea nurselor lideri în tratarea dependenței de tutun, Asociaţia de Nursing din RM a realizat un şir de activităţi de combatere a fumatului: workshopuri – 312 participanţi, flashmoburi – 100 participanţi, informarea despre activităţile proiectului – 254 persoane, conferinţe naţionale – 3 la care au participat – 805 participanţi, evenimente publice – 104 participanţi, seminare pentru studenţi – 189 şi seminare pentru asistenţii medicali de familie – 340.

Probleme şi dificultăţi

  • Lipsa unei baze de date statistice la nivel de ţară
  • Lipsa de cunoştinţe în tehnologii informaţionale de către asistentele medicale
  • Lipsa de acces la calculatoare şi internet în prealabil la nivel de comunitate în sectarul rural
  • Piedici şi presiuni din partea industriei tutunului

Lecţii învăţate

  • Experienţă internaţională în formarea liderilor puternici şi combaterea fumatului
  • Obtinerea unor competente de lider la nivel european
  • Crerea de exemple de bune-practici în care munca realizată anterior, bună, corectă, valoroasă, să fie exploatată la maximum în proiectele viitoare;
  • Curajul şi increderea de a aplica si pentru alte programe de finantare

Concluzii

  • Experienţă internaţională în formarea liderilor puternici şi combaterea fumatului
  • Obtinerea unor competente de lider la nivel european
  • Crerea de exemple de bune-practici în care munca realizată anterior, bună, corectă, valoroasă, să fie exploatată la maximum în proiectele viitoare;
  • Curajul şi increderea de a aplica si pentru alte programe de finantare
  • Fumatul este factorul de risc major care afectează grav starea de sănătate
  • Conștientizarea necesității renunțării la fumat – un factor important de succes
  • Dependența de nicotină este o boală, nu un obicei, și necesită tratament.
albums

CONFERINTA FINALĂ 27 aprilie 2018

By | Conferinte | No Comments

Chişinău, 27 aprilie 2018 – în cadrul conferinței de totalizare a proiectului “Asistenţii sociali în colaborare pentru schimbări sociale în țările din vecinătatea estică”, consorțiul proiectului a subliniat rezultatele obținute pe parcursul proiectului și a discutat implicațiile pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea asistenţei sociale prin cooperare intersectorială la nivel de comunitate.

Mulțumim acestui proiect și sprijinului acordat de Uniunea Europeană, Agenţiei de Dezvoltare şi Cooperare din Austria, Hilfswerk Austria Internatational,  asociațiilor care s-au angajat prin activităţile implementate să susţină grupurile vulnerabile și să întărească familiile în situaţii de risc. De  asemenea aducem mulţumiri asociaţiilor din Republica Moldova care au implementat proiecte la nivel de comunitate şi au obţinut succese remarcabile.

La lucrările Conferinţei au participat reprezentanţi de onoare de la Hilfswerk Austria International în Republica Moldova, Crucea Roşie din Elveţia, Primari din raioanele Călăraşi şi Orhei, Consilieri locali, Şefi ai Direcţiilor de Asistenţă socială, reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Organizaţiilor Nonguvernamentale din diferite raioane ale republicii, beneficiari, ş.a.

Rezultatele cheie ale proiectului realizat:

Asociatii ca centre de competenţă pentru actori de stat şi privaţi în domeniul social:

  • Elaborarea a 4 documente strategice si planuri operaţionale
  • Elaborarea a 4 strategii pe fundraising
  • Organizarea a 2 studii de vizită (Georgia şi Austria)
  • Organizarea training-urilor de 24 zile
  • Îmbunătăţirea serviciilor informaţionale: buletin informativ, pagina web, mass media
  • Organizarea întîlnirilor sistematice cu membri
  • Împuternicirea a 10.500 de membri a Asociaţiilor
  • Dobândirea a 471 noi membri în cadrul asociaţiilor

Asociaţiile ca advocatori pentru reformă şi dreptate socială:

Georgia / Armenia: elaborarea conceptului privind profesionalizarea lucrătorului social, contribuţie activă privind legea de proiect în domeniul social

Moldova: elaborarea şi aprobarea conceptului privind cooperarea inter-sectorială în furnizarea serviciilor de îngrijire la domiciliu

Azerbaidjan: Evaluarea învăţământului academic în domeniul social în Azerbaijan

Dialoguri cu părţile interesate: 37 conferinţe / mese rotunde

16 concepte considerate în procesul de luare a deciziilor

Activităţi realizate în cadrul proiectului de către ANRM:

  1. Realizarea studiului OCAT
  2. Crearea bazei de date a ONG-urilor din domeniul social
  3. Elaborarea Strategiei şi Planului de Acţiune
  4. Vizite cu schimb de experienţă în Viena – Austria şi Tibilisi – Georgia
  5. Elaborarea paginii Web
  6. Elaborarea Conceptului de Cooperare Intersectorială în îngrijiri la domiciliu
  7. Elaborarea Strategiei de Fundraising
  • Atelierul curs în parteneriat cu Hilsfwerk International, Austria cu genericul ”Dezvoltarea capacității organizaționale strategice și consolidarea serviciilor medico-sociale de îngrijiri la domiciliu” 6-7 aprilie 2016
  • Atelierul de lucru cu genericul ”Dezvolatarea  si finanţarea durabilă a îngrijirilor la domiciliu”, Moderator: Iaşan Liliana ,Vice Ministru 05.10.2017
  • Atelierul de lucru cu genericul “Elaborarea conceptului de costificare a serviciilor de îngrijire medico-socială la domiciliu”. Moderator: Dumbrăveanu Viorica, Viceministru, 06.10.18
  • Atelier de lucru  ”Dezvolatarea  si finanţarea durabilă a îngrijirilor medicale la domiciliu”, Moderator: Zatîc Tatiana, 13 Noiembrie 2017
  • Atelier de lucru ”Elaborarea  conceptului de  costificare  a serviciilor de îngrijire medico-socială la domiciliu” Moderator: Dumbrăveanu Viorica, Vice Ministru , 1 decembrie 2018

Traininguri cu membrii reţelei

  • Profesionalizarea asistenților sociali în Republica Moldova
  • Mecanisme de cooperare intersectorială, Viorica Dumbrăveanu
  • Cooperarea intersectorială în domeniul îngrijirilor la domiciliu în Republica Moldova, Angela Chirilov
  • Acreditarea prestatorilor de servicii sociale
  • Recomandări practice pentru acreditarea prestatorilor de servicii de îngrijire socială la domiciliu, A. Chirilov, 02.12.17
  • Fișa de autoevaluare / evaluare a serviciului de îngrijire socială la domiciliu
  • Managementul proiectului, Mariana Buruiană

PROIECTE GRANTURI MICI:

  1. “Îmbunătățirea protecției și păstrării familiei la nivel local prin dezvoltarea capacităților de advocacy comunitare”, implementat de către Ajutorul Creştin din Moldova.
  2. „Academia Familiei” – serviciul de asistență și sprijin pentru consolidarea familiei, implementat de Centrul Informaţional Tighina, Căuşeni
  3. “Consolidarea parteneriatului interdisciplinar pentru furnizarea serviciilor sociale familiilor în situații de risc”, implementat de către Asociaţia HUMANITAS
  4. „Reţeaua locală – model de intervenţie intersectorială”, implementat de Centrul Internaţional pentru Cooperare şi Dezvoltare PHOENIX

REZULTATE OBŢINUTE – GRANTURI MICI:
Familii consolidate – 394
Specialişti formaţi şi implicaţi în păstrarea familiei – 516
Persoane informate – 3900
Voluntari – 457
Localităţi – 28
Reţele locale create – 19
Dosare de lucru create cu utilizarea instrumentelor de lucru necesare – 34
Campanii de advocacy – 9
Participanţi / beneficiari – 3730
Echipe intersectoriale – 30
Ateliere – 12 ateliere raionale
Seminare de informare – 18
Training – 24
Şedinţe de Consiliere psihologică şi socială – 93
Chestionare de satisfacţie – 60
Mese rotunde – 19
Tabere de vară – 129 copii
Festivalul familiei – 9 localităţi, 2900 participanţi

Vizibilitate:
Interviuri radio – 16
Spot video – 2
Broşuri – 3160 exemplare
Ghid social 6 00 exemplare
Pliante – 150
Postere – 10 tipuri
Publicaţii ziare: Ziarul de sud – 1108, Moldova Suverană – 2257, Adevărul – 97, Revista Profit – 2600, Revista NURSING – 1800
Conferinţe de presă – 2

FirstEn

COMUNICAT DE PRESĂ

By | Conferinte | No Comments

Uniunea Europeană susţine profesionalizarea lucrătorilor sociali în țările parteneriatului estic

Conferința regională a proiectului finanțat de Uniunea Europeană “Lucrătorii sociali în colaborare pentru schimbări sociale” arată modul în care asistenții / lucrătorii sociali pot susține eficient grupurile vulnerabile din Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Moldova. Datorită proiectului, asociațiile de asistenți sociali și-au îmbunătățit capacitățile de a-și consolida cei 10.500 de membri, precum și 160 de organizații locale.

Tbilisi, 28 martie – în cadrul conferinței de încheiere a proiectului “Lucrătorii sociali în colaborare pentru schimbări sociale”, consorțiul proiectului a subliniat rezultatele obținute pe parcursul proiectului și a discutat implicațiile pentru dezvoltarea viitoare a profesiei asistentului / lucrătorului social în regiune.

Vorbind la deschiderea conferinței, Vincent Rey, șeful secției de cooperare a Delegației Uniunii Europene în Georgia, a declarat: “Mulțumită acestui proiect și sprijinului acordat de Uniunea Europeană, asociațiile locale de lucrători sociali și-au îmbunătățit și lărgit serviciile. Munca socială profesională și accesibilă este un instrument esențial pentru schimbarea socială pozitivă. Suntem mândri că susținem eforturile asociațiilor de asistenți sociali care se angajează să împuternicească grupurile vulnerabile și să întărească familiile din regiunile Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Moldova.”

Gerhard Schaumberger, șeful agenției austriece de dezvoltare din Georgia, a declarat: “Suntem mândri că am contribuit la consolidarea activității sociale profesionale în Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Moldova. Lucrătorii / Asistenţii sociali sunt membri critici ai societății care lucrează cu sârguință pentru a calma suferința și îmbunătăți viața oamenilor prin angajamentul lor de a promova schimbările sociale și de a le da putere oamenilor. Lucrătorii / Asistenţii sociali au un rol important în îmbunătățirea vieții celor care au cel mai mult nevoie de ele.

În cadrul sesiunii de deschidere, Nino Shatberashvili, președintele Asociației Asistenților Sociali din Georgia, a declarat: “Asistența socială este o profesie de sprijin – sprijină persoanele în realizarea drepturilor lor sociale și sprijină statutul într-o mare măsură în realizarea așteptărilor oamenilor, în ceea ce privește bunăstarea și îmbunătățirea standardelor lor de viață. Această profesie este foarte puternică, susține și transformă sistemele de bunăstare”.

Realizările proiectului

Pe lângă discutarea chestiunilor actuale privind reformele sociale și profesionalizarea activității sociale în regiune, au fost prezentate principalele rezultate și realizări ale proiectului “Lucrătorii sociali în colaborare pentru schimbări sociale.”

Asociațiile de asistenți sociali din Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Moldova și-au îmbunătățit capacitățile organizaționale, precum și serviciile sale de activități de informare către cei 10.500 de membri și suporteri, colaborând intens cu 160 de organizații locale, pentru a oferi servicii mai eficiente  pentru grupuri vulnerabile și, de asemenea, au dezvoltat și au implementat cu succes 16 concepte și lucrări profesionale noi privind îmbunătățirea standardelor, legi și reglementări în domeniul social.

În plus, au fost acordate 15 mini granturi către 24 de organizații locale ale ONG-urilor din Armenia, Georgia și Moldova, cu o sumă totală de 540.000 EUR și o sumă medie de 36.000 EUR. Granturile mici au acoperit 8 regiuni din Georgia, 5 regiuni din Armenia și 9 regiuni ale Moldovei. ONG-urile locale și-au sporit capacitățile precum și abilitățile în domeniul asistenței sociale și de prestare a serviciilor, cooperarea intersectorială cu alte părți interesate și împuternicirea grupurilor vulnerabile ale populației, în special a familiilor, de a contribui la consolidarea și păstrarea familiei. Programul de granturi mici a ajuns la aproximativ 3500 beneficiari direcți și părți interesate (asistenți sociali, reprezentanți ai ONG-urilor, autorități, mass-media, etc.) au stabilit 81 mecanisme de funcționare a cooperării inter-sectoriale la nivel local sau regional pentru o susţinere mai eficientă orientat familiilor și copiilor aflați în dificultate, elaborarea a 44 de manuale / broșuri / module de formare și realizarea  aproximativ a 200 de întâlniri de informare și măsuri de sensibilizare.

Datele cheie ale proiectului

Uniunea Europeană și Agenția Austriacă de Dezvoltare susțin proiectul “Lucrătorii sociali în colaborare pentru schimbări socială”. Acesta este implementat de către organizația austriacă “Hilfswerk International”, în colaborare cu Asociația Asistenților Sociali din Georgia (GASW), Asociația Asistenților Sociali din Armenia (AASW), Asociația Publică a Asistenței Sociale din Azerbaidjan (ASWPU) și Asociația de Nursing din Republica Moldova (NARM) în perioada august 2015 – mai 2018, cu un buget total de 1.079.413 EUR.

Scopul principal al proiectului a fost de a contribui la bunăstarea socială a grupurilor vulnerabile, la o mai mare justiție socială și schimbare socială prin dezvoltarea și consolidarea conceptului de acces social la cele patru țări participante în cadrul proiectului.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:

Nicole Maria Bauer
Hilfswerk International, director regional Caucazul de Sud
Email: nicole.bauer@hwa.or.at

Nino Shatberashvili

Asociația Asistenților Sociali din Georgia, președinte
Telefon: + 995 32 239 00 71
Email: nino.sh@gasw.org

Tamriko Mikadze
Ofițer de presă și informare, Delegația Uniunii Europene în Georgia
Telefon: +995 32 2943763

Email: tamriko.mikadze@eeas.europa.eu

 

Pentru a vizualiza informația deplină faceți click aici.